Istorie, politică și muzică în Estonia: de vorbă cu dirijorul Paavo Järvi
Radio Europa Libera
04.10.2011
Viktor Eskenasy
Paavo Järvi: „Din ce în ce mai mulți ruși își trimit copiii în școlile estone, ruși foarte tineri se exprimă într-o bună limbă estonă, generația care vrea doar să aibă o viață normală, oameni fără legături cu lumea politică, au din ce în ce mai puține probleme cu loialitatea față de Rusia...”
Asemenea Moldovei, Estonia a serbat anul acesta zece ani de independență și se confruntă, ca și Moldova, cu probleme asemănătoare de identitate, între altele cu încercarea de a-și găsi un loc respectabil în lume și de a găsi un modus vivendi cu o minoritate rusă numeroasă. In acest context, Paavo Järvi, dirijor eston de prestigiu internațional, a acordat Europei Libere un amplu interviu în exclusivitate, realizat de Victor Eskenasy, care vă prezintă cîteva fragmente în cadrul Agendei noastre culturale.
Născut și format ca muzician în Estonia, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, emigrat cu familia în Statele Unite în 1980, Paavo Järvi este astăzi unul dintre cei mai carismatici și apreciați dirijori ai lumii, pînă anul acesta director al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, concomitent dirijînd destinele Orchestrei Sinfonice Radio din Frankfurt, ale formațiunii Orchestre de Paris și ale Orchestrei de cameră din Bremen. Se adaugă o intensă activitate de dirijor invitat al marilor orchestre ale lumii, de pedagog în arta dirijorală și, nu pe ultimul loc, de susținător și ambasador al culturii estone.
In interviu pe care ni l-a acordat la Frankfurt, l-am întrebat cum își amintește ultimii ani ce au precedat plecarea din Uniunea Sovietică:
Paavo Järvi: „Ca adult, realitatea vieții în Uniunea Sovietică a fost diferită de cea resimțită în copilărie. Resimțeai condiția de a nu putea să te exprimi deschis, de a nu-ți spune opiniile în public, de a nu avea încredere în nimeni; este lucrul cel mai remarcabil pe care rușii l-au imaginat: să creeze o teamă durabilă, constantă, mereu prezentă în tine, în a ezita să te exprimi, fiindcă nu știai cu cine vorbești, nu știai cum persoana din fața ta poate utiliza informația împotriva ta.
Îmi amintesc o istorie caraghioasă după sosirea în America, la o masă mare cu prietenii în casa cărora trăiam - eram 30-40 de persoane în jurul mesei - și de fiecare dată cînd ajungeam să spunem ceva despre Rusia, Brejnev sau orice de relevanță politică în relație cu Uniunea Sovietică, începeam să vorbim în șoaptă. Nici măcar nu am realizat faptul, pînă cînd prietenii noștri, americani, au început să rîdă, întrebînd «de ce vorbiți în șoaptă??»
A fost prima dată cînd am realizat conștient că reduceam vocea de fiecare dată cînd vorbeam despre autorități, fiindcă era atît de săpat în sistemul nostru și devenisem atît de condiționați, încît întreaga societate se comporta astfel, vorbind în șoaptă și trăind într-un fel de teroare tăcută; 30 de ani după, desigur, nu mai retrăiesc starea aceasta dar pot înțelege și să nu-i condamn pe aceia care nu au capacitatea de a realiza cît de mare a fost răul sovietic. Trebuia să-l trăiești, să-l experimentezi...”
L-am întrebat pe dirijorul Paavo Jarvi cum au evoluat în cei zece ani de independență relațiile cu minoritatea rusă din Estonia:
Paavo Järvi: „Relațiile au rămas pînă astăzi încordate, dar sînt pe cale de a se schimba. Cum nu locuiesc acolo, dar mă întorc des, am observat clar modificările. Din ce în ce mai mulți ruși își trimit copiii în școlile estone, ruși foarte tineri se exprimă într-o bună limbă estonă, generația care vrea doar să trăiască bine și să aibă o viață normală, oameni fără legături cu lumea politică - și sînt din ce în ce mai mulți -, au din ce în ce mai puține probleme cu loialitatea față de Rusia și realitățile venind din vechiul sistem sovietic.
Primejdia este, pe de-o parte că marea comunitate de ruși, vrea să se asimileze în cultura Estoniei, iar pe de alta, că ei pot fi, sînt folosiți constant de Rusia ca un fel de forță subversivă. Iar un aspect particular este că Rusia utilizează căile democratice, sistemul democratic, pentru a cîștiga influență în Estonia. Fiindcă dacă în calitate de cetățeni estoni ei au dreptul democratic de a vota, reprezintă 40% din populație, iar o mare parte a lor rămîn sub influența ideologică ex-sovietică, ce conduce încă Rusia, independența Estoniei se poate treptat topi. [...]
Una din probleme este că o mare parte a populației ruse este compusă din militari sovietici în retragere și din familiile lor, care sînt nu numai militari bine antrenați, dar și-au păstrat loialitatea față de Rusia, iar familiile lor sînt înclinate să sprijine ideologic Rusia... Sînt foarte încrezător, însă, că, în cîteva generații, problema nu se va mai pune. [...]
Am o oarecare autoritate în a judeca lucrurile astfel fiindcă mama mea este rusoaică și am crescut într-o familie în care ea vorbea rusește și, firește, estona, dar era complet alături de cauza Estoniei, ca o țară independentă, cu o cultură independentă.”
Dirijorul Paavo Jarvi este, între altele, organizatorul și sufletul unui Festival care are loc anual în Estonia și l-am întrebat care sînt valențele, particularitățile acestuia în contextul actual:
Paavo Järvi: „Festivalul nostru a avut un mare succes, fiindcă ceea ce am dorit să realizăm a fost să creăm o manifestare la care să participe nu numai tineri muzicieni de mare talent estoni, dar și o mulțime de estoni care au părăsit țara în căutare de lucru, mulți dintre ei căsătoriți în afara Estoniei, toți însă muzicieni dornici să-și regăsească, să fie prețuiți în țara lor de origine.
In mica localitate balneară Pärnu, cu ape minerale și situată pe malul mării, de mare tradiție pentru intelectualitatea sovietică, de la David Oistrah la Șostakovici - pe care l-am cunoscut în casa noastră -, la Rostropovici și Rojdenstvensky etc., am reușit să adun un grup de oameni veniți de pretutindeni, din Japonia, Statele Unite, Franța, Anglia și, interesant, numeroși tineri ruși dornici să învețe cu mine.
Este o mare ocazie pentru tineri de a dirija o orchestră, nu numai să exerseze cu două piane, să poată să participe la unele concerte; în esență este un curs foarte pămîntean, foarte pragmatic, fără a se sta doar pe scaun să se discute despre interpretarea filozofică a unei lucrări (lucru pentru care e nevoie de o relație mai apropiată și de continuitate mai mare între profesor și tînărul dirijor).
Am auzit, am citit ce s-a petrecut în România. In cazul Estoniei, cred că e un avantaj să ai o țară foarte mică și cu o populație restrînsă, iar pe de altă parte avem relații strînse mentale cu lumea scandinavă și germană. Există o căutare permanentă pentru transparență, avem medii de informare foarte atente, puternice, chiar agresive, care nu tolerează nimic ce ar fi în afara normelor sau limitelor financiare.
Stilul de sponsorizare occidentală devine din ce în ce mai mult norma vieții culturale... Sîntem foarte norocoși, fiindcă în Pärnu avem o sală nouă de concert, cu toate facilitățile contemporane. De altfel unul din lucrurile interesante în Estonia este că în ciuda marii recesiuni, a restrîngerilor bugetare pe care le suferim, am clădit trei săli noi, minunate, de concert, ne aflăm în fața unui proiect susținut de a construi o nouă Operă în centrul Tallin-ului, există o nouă Academie de Muzică la care cele mai multe state occidentale ar putea doar să viseze....”
http://www.europalibera.org/content/article/24348858.html
04.10.2011
Viktor Eskenasy
Paavo Järvi în repetiție
Asemenea Moldovei, Estonia a serbat anul acesta zece ani de independență și se confruntă, ca și Moldova, cu probleme asemănătoare de identitate, între altele cu încercarea de a-și găsi un loc respectabil în lume și de a găsi un modus vivendi cu o minoritate rusă numeroasă. In acest context, Paavo Järvi, dirijor eston de prestigiu internațional, a acordat Europei Libere un amplu interviu în exclusivitate, realizat de Victor Eskenasy, care vă prezintă cîteva fragmente în cadrul Agendei noastre culturale.
Născut și format ca muzician în Estonia, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, emigrat cu familia în Statele Unite în 1980, Paavo Järvi este astăzi unul dintre cei mai carismatici și apreciați dirijori ai lumii, pînă anul acesta director al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, concomitent dirijînd destinele Orchestrei Sinfonice Radio din Frankfurt, ale formațiunii Orchestre de Paris și ale Orchestrei de cameră din Bremen. Se adaugă o intensă activitate de dirijor invitat al marilor orchestre ale lumii, de pedagog în arta dirijorală și, nu pe ultimul loc, de susținător și ambasador al culturii estone.
In interviu pe care ni l-a acordat la Frankfurt, l-am întrebat cum își amintește ultimii ani ce au precedat plecarea din Uniunea Sovietică:
Paavo Järvi: „Ca adult, realitatea vieții în Uniunea Sovietică a fost diferită de cea resimțită în copilărie. Resimțeai condiția de a nu putea să te exprimi deschis, de a nu-ți spune opiniile în public, de a nu avea încredere în nimeni; este lucrul cel mai remarcabil pe care rușii l-au imaginat: să creeze o teamă durabilă, constantă, mereu prezentă în tine, în a ezita să te exprimi, fiindcă nu știai cu cine vorbești, nu știai cum persoana din fața ta poate utiliza informația împotriva ta.
Îmi amintesc o istorie caraghioasă după sosirea în America, la o masă mare cu prietenii în casa cărora trăiam - eram 30-40 de persoane în jurul mesei - și de fiecare dată cînd ajungeam să spunem ceva despre Rusia, Brejnev sau orice de relevanță politică în relație cu Uniunea Sovietică, începeam să vorbim în șoaptă. Nici măcar nu am realizat faptul, pînă cînd prietenii noștri, americani, au început să rîdă, întrebînd «de ce vorbiți în șoaptă??»
A fost prima dată cînd am realizat conștient că reduceam vocea de fiecare dată cînd vorbeam despre autorități, fiindcă era atît de săpat în sistemul nostru și devenisem atît de condiționați, încît întreaga societate se comporta astfel, vorbind în șoaptă și trăind într-un fel de teroare tăcută; 30 de ani după, desigur, nu mai retrăiesc starea aceasta dar pot înțelege și să nu-i condamn pe aceia care nu au capacitatea de a realiza cît de mare a fost răul sovietic. Trebuia să-l trăiești, să-l experimentezi...”
L-am întrebat pe dirijorul Paavo Jarvi cum au evoluat în cei zece ani de independență relațiile cu minoritatea rusă din Estonia:
Paavo Järvi: „Relațiile au rămas pînă astăzi încordate, dar sînt pe cale de a se schimba. Cum nu locuiesc acolo, dar mă întorc des, am observat clar modificările. Din ce în ce mai mulți ruși își trimit copiii în școlile estone, ruși foarte tineri se exprimă într-o bună limbă estonă, generația care vrea doar să trăiască bine și să aibă o viață normală, oameni fără legături cu lumea politică - și sînt din ce în ce mai mulți -, au din ce în ce mai puține probleme cu loialitatea față de Rusia și realitățile venind din vechiul sistem sovietic.
Una din probleme este că o mare parte a populației ruse este compusă din militari sovietici în retragere și din familiile lor, care sînt nu numai militari bine antrenați, dar și-au păstrat loialitatea față de Rusia, iar familiile lor sînt înclinate să sprijine ideologic Rusia... Sînt foarte încrezător, însă, că, în cîteva generații, problema nu se va mai pune. [...]
Am o oarecare autoritate în a judeca lucrurile astfel fiindcă mama mea este rusoaică și am crescut într-o familie în care ea vorbea rusește și, firește, estona, dar era complet alături de cauza Estoniei, ca o țară independentă, cu o cultură independentă.”
Paavo Järvi: „Festivalul nostru a avut un mare succes, fiindcă ceea ce am dorit să realizăm a fost să creăm o manifestare la care să participe nu numai tineri muzicieni de mare talent estoni, dar și o mulțime de estoni care au părăsit țara în căutare de lucru, mulți dintre ei căsătoriți în afara Estoniei, toți însă muzicieni dornici să-și regăsească, să fie prețuiți în țara lor de origine.
In mica localitate balneară Pärnu, cu ape minerale și situată pe malul mării, de mare tradiție pentru intelectualitatea sovietică, de la David Oistrah la Șostakovici - pe care l-am cunoscut în casa noastră -, la Rostropovici și Rojdenstvensky etc., am reușit să adun un grup de oameni veniți de pretutindeni, din Japonia, Statele Unite, Franța, Anglia și, interesant, numeroși tineri ruși dornici să învețe cu mine.
Este o mare ocazie pentru tineri de a dirija o orchestră, nu numai să exerseze cu două piane, să poată să participe la unele concerte; în esență este un curs foarte pămîntean, foarte pragmatic, fără a se sta doar pe scaun să se discute despre interpretarea filozofică a unei lucrări (lucru pentru care e nevoie de o relație mai apropiată și de continuitate mai mare între profesor și tînărul dirijor).
Am auzit, am citit ce s-a petrecut în România. In cazul Estoniei, cred că e un avantaj să ai o țară foarte mică și cu o populație restrînsă, iar pe de altă parte avem relații strînse mentale cu lumea scandinavă și germană. Există o căutare permanentă pentru transparență, avem medii de informare foarte atente, puternice, chiar agresive, care nu tolerează nimic ce ar fi în afara normelor sau limitelor financiare.
Stilul de sponsorizare occidentală devine din ce în ce mai mult norma vieții culturale... Sîntem foarte norocoși, fiindcă în Pärnu avem o sală nouă de concert, cu toate facilitățile contemporane. De altfel unul din lucrurile interesante în Estonia este că în ciuda marii recesiuni, a restrîngerilor bugetare pe care le suferim, am clădit trei săli noi, minunate, de concert, ne aflăm în fața unui proiect susținut de a construi o nouă Operă în centrul Tallin-ului, există o nouă Academie de Muzică la care cele mai multe state occidentale ar putea doar să viseze....”
http://www.europalibera.org/content/article/24348858.html
Comments